Obiectivele Academiei de Studii Economice pe termen scurt sunt urmatoarele:

•Avansarea catre un sistem european de diplome si certificate de studii superioare, sistem care sa indeplineasca cerintele compatibilitatii la nivel continental.

•Perfectionarea sistemului european al creditelor transferabile, astfel incat creditul transferabil sa exprime mai bine efortul pentru insusirea cunostintelor la fiecare disciplina.

•Intarirea cooperarii internationale, in primul rand europene, pentru realizarea unor programe comune de invatamant si cercetare.

•Promovarea unor sisteme si mecanisme complexe de asigurare a calitatii educatiei.

Pentru adaptarea ofertei educationale cerintelor pietei serviciilor universitare, a fost introdus sistemul educatiei bazat pe trei niveluri: licenta, master si doctorat. Esenta fiecaruia este urmatoarea:

•Primul ciclu - de trei ani - licenta , se finalizeaza cu obtinerea noului titlu de licentiat in stiinte economice si are ca scop asigurarea fundamentelor teoretice si aplicative, specifice fiecarui domeniu de specializare. Absolventii acestui ciclu vor fi economisti de executie .

•Ciclul al doilea - de doi ani - masteral , conduce la obtinerea diplomei de master si asigura formarea pe specializari inguste, cursantii dobandind cunostinte avansate si competente de analiza si sinteza, specifice functiilor de conducere din fiecare domeniu. Absolventii acestui ciclu vor fi economisti de conceptie.

•Ciclul al treilea - de trei ani - doctoral , vizeaza formarea de varf a unei elite stiintifice de economisti in cadrul scolii noastre doctorale si se adreseaza celor mai buni absolventi ai ciclului masteral. Programul de doctorat si-a schimbat fundamental forma si continutul, trecand din sfera invatamantului postuniversitar in cel universitar.
Wait while more posts are being loaded