Profile cover photo
Profile photo
CAR Invatamant Falticeni - Suceava
3 followers -
Împrumuturi Rapide în tot Județul Suceava
Împrumuturi Rapide în tot Județul Suceava

3 followers
About
Posts

Post has attachment
Pentru că și noi iubim România, dorim să vă urăm din toate piepturile noastre un sincer LA MULȚI ANI!
Urarea noastră vine însoțită și de o rugăminte: fiți mai buni, fiți așa cum ați vrea să fie cei din jurul vostru!
Add a comment...

Post has attachment
Alege să fii independent financiar. Economisește 10% din venituri cu un scop bine stabilit și bucură-te de viața fără grijă financiară!
www.car-invatamant.ro
https://www.facebook.com/CARInvatamantFalticeni/
Add a comment...

Post has attachment
Economii pentru copii
Add a comment...

Post has attachment
Economii protejate | Împrumturi Rapide | Asistență Socială
www.car-invatamant.ro
Economii fără taxe, fără comisioane și fără impozit!
Aici economisești pentru tine!
Add a comment...

Post has attachment
Add a comment...

Post has attachment
Imprumuturi rapide in tot judetul Suceava pentru salariati din mediul privat, bugetari si pensionari. www.car-invatamant.ro
Add a comment...

Post has attachment
Conferinta Anuală a Membrilor CAR Învățământ Fălticeni.
Împrumuturi rapide în tot județul Suceava pentru salariați din mediul privat, bugetari și pensionari.
www.car-invatamant.ro
Add a comment...

Post has attachment
Obiectivul principal al C.A.R. Învățământ Fălticeni în ultimii ani a fost creşterea numărului de membri, realizarea unei bune capitalizări a casei, înfiinţarea de noi agenţii de lucru, oferirea de servicii conexe și de asistență socială în limitele permise de legislație și, nu în ultimul rând, extinderea casei în întreg județul Suceava astfel încât să putem veni în sprijinul cât mai multor oameni care doresc să apeleze la servicii de întrajutorare financiară.
În prezent, C.A.R. Învățământ Fălticeni IFN numără 23 de agenții în județul Suceava. Lista o găsiți aici –> http://bit.ly/2cy7dl6
Add a comment...

Post has attachment
FILE DIN ISTORIA CASELOR DE AJUTOR RECIPROC ALE SALARIAŢILOR DIN ROMÂNIA
Lucrare realizată de Veronica Trancă și preluată de pe site-ul U.N.C.A.R.S.R.
Toate materialele care au stat la baza acestei lucrări se află în arhiva U.N.C.A.R.S.R.
I. Scurt istoric
Istoria este ştiinţa care studiază procesul obiectiv al dezvoltării societăţii, al formelor ideologice, al diferitelor instituţii, al culturii şi tehnicii popoarelor, proces în toată diversitatea şi complexitatea lui. Istoria studiază şi dezvoltarea şi modificările succesive într-un anumit domeniu. Ne referim aici la istoria creditului mutual – uniuni de credit sau case de ajutor reciproc. Fără pretenţia de a cuprinde tot în materie, iată câteva file din istoria caselor de ajutor reciproc ale salariaţilor, cu modificările succesive în funcţie de factorii politici, economici etc.
Marele nostru istoric, Nicolae Iorga, spunea: „… cunoscând istoria, eroii, tradiţia, ne facem mai sociabili, mai altruişti, mai iubitori de om şi viaţă”.
Să ne gândim la cei care au pus bazele creditului mutual în a doua jumătate a secolului al XIX-lea că au fost altruişti sau iubitori de om şi de viaţă? Poate. Sau că au fost nevoiţi? Poate şi una şi alta. În orice caz, s-a pornit de la ideea că oamenii îşi pot pune economiile în comun şi că-şi pot acorda reciproc împrumuturi. Aceasta a fost ideea creării uniunii de credit, idee ce a evoluat pornind de la activităţile cooperative ale Europei începutului secolului al XIX-lea. O primă cooperativă o regăsim în Anglia, la Rochdale, înfiinţată în anul 1844, o cooperativă de vânzări înfiinţată de un grup de muncitori. În acelaşi an, în Germania, Victor Aime Huber a început să elaboreze şi să publice unele dintre primele teorii cooperatiste din Europa. Ideea societăţilor de credit a făcut parte dintre acestea.
Primele uniuni de credit din Europa se regăsesc în Germania, înfiinţate în 1852 şi 1864 de către Hermann Schulze-Delitzsch şi Friedrich Wilhelm Raiffeisen. Societăţile de credit din Germania, precum şi instituţii similare înfiinţate în Italia au fost antemergătoarele marilor bănci cooperatiste, atât de numeroase în Europa zilelor noastre.
Ideea, la început atât de simplă, s-a conturat şi s-a perfecţionat. Astfel, numai persoanele care erau membri ai uniunii de credit puteau lua împrumuturi; creditele se acordau pentru scopuri „prudente şi productive”; restituirea creditului era considerată mai importantă decât capacitatea de a restitui a împrumutatului, adică venitul persoanei. În acest mod, oamenii împrumutau bani de la ei înşişi şi de la prietenii lor. Aceste principii au rămas valabile până-n zilele noastre şi sunt principii după care se conduc cele mai multe dintre uniunile de credit din lume.
În anul 1900, apare prima uniune de credit (casă populară) în Levis, Quebec – Canada, înfiinţată de Alphonse Desjardins. În consecinţă, ideea traversează oceanul. Motivele au fost aceleaşi ca şi în Germania: dobânzile erau împovărătoare, iar uniunea de credit oferea o soluţie la-ndemâna oamenilor săraci.
Ideea a mers mai departe, Desjardins perseverând şi înfiinţând uniuni de credit în Statele Unite, în anul 1909 în New Hampshire. Tot în anul 1909 a fost adoptată şi prima lege de stat referitoare la uniunile de credit.
În secolul al XIX-lea, conturate mai bine în a doua jumătate, apar primele uniuni de credit şi în România. Diversele categorii sociale, cum ar fi mici meşteşugari, comerciaţi, cadre didactice, muncitori ş.a. şi-au pus o parte din economii în comun, ca bază pentru obţinerea creditelor. Câteva exemple ar fi:
în 1846, în Braşov – Asociaţia de Ajutor Reciproc Românească a lucrătorilor tipografi;
în 1855, în Brăila – Societatea de economie, credit şi ajutor „Înfrăţirea”;
în 1858, în Bucureşti – „Casa de ajutor şi prevedere a lucrătorilor tipografi”;
în 1863, în Bucureşti, „Casa de Ajutor Reciproc a tipografilor din România”, avându-l ca preşedinte pe C.A.Rosetti;
în 1867, în Răşinari – „Societatea de păstrare şi împrumut”;
în 1868, în comuna Chirnogi, judeţul Ilfov – „Societatea de înlesnire interioară a comunei Chirnogi”, considerată prima asociaţie de credit modernă care funcţiona legal în România – cu personalitate juridică;
în 1870, în Bucureşti – „Economia – Asociaţiune de credit popular”, casă de economii şi credite fondată de Petre S.Aurelian;
1874, în Alexandria – Societatea de Credit şi Economie „Teleormanul”;
1882, în Bucureşti, „Asociaţia constructorilor şi meseriaşilor români”, înfiinţată de C.Butculescu;
1883, în Focşani – Societatea de Economie şi Ajutor a meseriaşiulor;
1889, în Braşov – „Casa de Ajutor C.F.R.”;
1894, în Sighet – „Casa de Ajutor comunal”;
1896, în Buzău – „Floarea ţării” – societatea meseriaşilor;
1899, în Râmnicu-Sărat – „Asociaţia învăţătorilor din judeţ”.
Spre sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, Spiru Haret, ministrul educaţiei, a susţinut necesitatea uniunilor de credit atât în rândul cadrelor didactice, cât şi în rândul ţăranilor. Rezultatul a fost înfiinţarea mai multor bănci cooperatiste, de la 24 în anul 1898, la 700 în 1903. Iată o mică parte dintre ele:
1903, în Bucureşti – „Casa de Credit, Economie şi Ajutor a Corpului Didactic”;
1907, în judeţul Botoşani – „Casa de Ajutor Reciproc a învăţătorilor”;
1912 – în judeţul Dolj – „Societatea de Ajutor Reciproc a învăţătorilor”;
1920 – în judeţul Prahova – „Societatea de Ajutor Reciproc – secţia învăţători”;
1920 – în Alba Iulia – „Societatea de Ajutor Reciproc pentru sprijinirea membrilor corpului didactic”.
Un alt exemplu: în anul 1926, la 28 aprilie, ia fiinţă Banca Corpului Didactic Primar al Judeţului Baia (azi – C.A.R. Învățământ Fălticeni). În Darea de Seamă din aprilie 1936, la 10 ani de la înfiinţare, conducătorii acestei băncii arătau: „… Ea (banca) s-a născut din greutăţile, din lipsurile şi nevoile ce le-au îndurat şi a suferit învăţătorimea acestui judeţ ca şi pretutindene. Se ştie că nicicând bucuriile vieţii nu cimentează mai puternic unirea care duce – când e iluminată de gândurile curate – la isbânda glorioasă – ca nenorocirile.”
Un an mai târziu, încheindu-şi darea de seamă pentru activitatea pe anul 1937, iată ce spunea preşedintele băncii: „Încheind această scurtă dare de seamă, aducem mulţumiri tuturor colegilor care pe deoparte, făcând economii, au arătat deplina încredere în bancă şi în conducătorii ei, pe dealta, răspunzând la termen sarcenilor ce şi-au luat prin împrumuturi angajate şi-au arătat exactitate ce face cinste unui corp învăţătoresc”. Este interesant de subliniat că aceste uniuni de credit au constituit nuclee din care s-au născut sindicatele din România.
II. Izvoare de drept naţional referitoare la activitatea creditului mutual
Până în anul 1949, uniunile de economii şi credite funcţionau în baza unor legi speciale. Iată câteva dintre ele:
Codul comercial, adoptat la 15 aprilie 1887. Partea I, Titlul VIII, art.257 – 263;
Legea nr.21 pentru persoane juridice (Asociaţiuni şi Fondaţiuni), adoptată la 6 februarie 1924.
Legea pentru înfiinţarea Casei funcţionarilor publici ai Ministerului Industriei şi Comerţului, adoptată la 30 mai 1913;
Legea pentru organizarea Casei de Economie, Credit şi Ajutor a Magistraţilor, adoptată la 23 decembrie 1931;
Legea pentru înfiinţarea şi organizarea Casei de economie, credit şi ajutor a funcţionarilor Ministerului Agriculturii şi Domeniilor şi a instituţiilor pendinte de acest departament, adoptată la 4 ianuarie 1939;
Legea pentru organizarea şi funcţionarea Casei de Economie, Credit şi Asistenţă a personalului P.T.T., adoptată la 28 ianuarie 1939.
III. Servicii oferite de organizaţiile de credit mutual membrilor până în anul 1949
Organizaţiile de economie, credit şi ajutor care au funcţionat în România până în anul 1949 asigurau membrilor lor, în principal, următoarele servicii:
capitalizarea şi fructificarea economiilor şi depozitelor membrilor lor;
credit prin avansuri în contul salariilor şi împrumuturi în contul salariului, pe termene scurte sau mai lungi;
împrumuturi pe termene lungi pentru investiţii (casă, ipoteci etc);
ajutoare în caz de boală, accidente, infirmităţi;
înfiinţarea de sanatorii, case de odihnă, spitale pentru membrii lor;
asigurarea asistenţei medicale pentru membrii lor;
alte servicii utile membrilor lor.
Actele normative despre care am vorbit mai sus au permis caselor de economie, credit şi ajutor din România să aibă un important rol în protecţia socială a populaţiei, acumulând, totodată, un patrimoniu impresionant – case de odihnă, hoteluri, spitale, policlinici, baze sportive etc.
IV. Anul 1949
După al doilea război mondial şi momentul Yalta, în România s-a instalat comunismul.
Efectele asupra mişcării de credit mutual din România au fost dramatice.
Prin Decretul nr.358/18 august 1949, toate entităţile de economii şi de credite au fost transformate în case de ajutor reciproc subordonate sindicatelor, care, la rândul lor, erau subordonate politic.
Prin acelaşi decret, o parte a proprietăţilor acestor organizaţii au fost trecute în proprietatea sindicatelor, dar, cea mai mare parte – în proprietatea statului.
În acelaşi timp, denumirile caselor de economii, credit şi ajutor reciproc au fost schimbate în „case de ajutor reciproc”, denumire existentă şi în prezent.
Serviciile oferite de casele de economii, credit şi ajutor reciproc până la apariţia Decretului nr.358/1949 au fost anulate, rămânând numai acordarea de împrumuturi din fondurile depuse de membri.
Membrii caselor de ajutor reciproc au fost obligaţi să se înscrie în sindicate şi, pe lângă cotizaţia sindicală, să contribuie la crearea fondurilor Uniunii Generale a Sindicatelor din România (U.G.S.R.) cu o cotă din beneficiile rezultate din activitatea C.A.R. Cota din veniturile caselor de ajutor reciproc era motivată de faptul că U.G.S.R. asigura îndrumarea, controlul, şcolarizarea persoanelor din comitetele de conducere ale C.A.R., organizarea de schimburi de experienţă, imprimate specifice etc.
Iată ce spunea Mihai Mujic, membru în Biroul Executiv al Confederaţiei Generale a Muncii, în anul 1949, despre înfiinţarea caselor de ajutor reciproc pe lângă sindicate „… Burghezia a creat, în decursul vremii, în cadrul instituţiilor şi întreprinderilor, diferite case de credit, fonduri de prevedere şi institute cu denumiri asemănătoare. … Cu sprijinul elementelor reformiste şi trădătoare, burghezia a căutat să se folosească de aceste instituţii pentru a-şi camufla politica de exploatare şi asuprire, transformându-le în arme îndreptate împotriva celor ce muncesc. … În urma jefuirii fondurilor rezultate din depuneri sau a imobilizării lor în diferite afaceri care camuflau adevăratele scopuri ale unui pumn de profitori, cea mai mare parte a acestor case de credit şi-au încetat activitatea şi sunt în curs de lichidare”.
Privită în comparaţie cu dările de seamă care s-au păstrat, din care am citat mai sus, se vede că lucrurile n-au stat chiar aşa.
În toată perioada comunistă, sindicatele au monitorizat şi s-au implicat adânc şi în permanenţă în activitatea caselor de ajutor reciproc.
În „Instrucţiuni pentru aplicarea dispoziţiilor statutului tip al caselor de ajutor reciproc” – ediţia 1955 – se menţionează: „… În acest scop, imediat după constituirea casei de ajutor reciproc, conducerea ei trimite la comitetul central al sindicatului respectiv procesul verbal încheiat în adunarea generală care a hotărât înfiinţarea casei şi procesul verbal încheiat de comitetul de direcţie, atunci când au fost stabilite funcţiile de preşedinte, secretar şi casier al comitetului. Ea va primi de la comitetul central al sindicatului confirmarea înregistrării.” … „În ce priveşte ştampila necesară casei de ajutor reciproc, ea va fi comandată prin comitetul central al sindicatului respectiv”.
Iată ce menţiona „Statutul caselor de ajutor reciproc organizate pe lângă sindicate” în anul 1967: „Art.2. Casa de ajutor reciproc funcţionează pe lângă sindicat, care îndrumă şi controlează întreaga ei activitate”. „Art.16. Comitetul de conducere al casei de ajutor reciproc – pct.f. prezintă trimestrial comitetului sindicatului situaţia execuţiei bugetului, iar anual, în faţa adunării generale sau conferinţei, raportul asupra activităţii casei şi situaţia executării bugetului”. „Art.25. Veniturile realizate din taxa de înscriere, dobânzi şi alte surse vor fi folosite astfel:

d). 5% pentru acoperirea cheltuielilor efectuate de organele sindicale superioare pentru asigurarea îndrumării şi controlului casei de ajutor reciproc”.
„Statutul caselor de ajutor reciproc organizate de sindicatele din Republica Socialistă România” – ediţia 1984. „Activitatea caselor de ajutor reciproc se desfăşoară sub conducerea sindicatelor pe baza principiilor autoconducerii muncitoreşti şi autogestiunii economico-financiare, în conformitate cu prevederile statutului sindicatului, ale statutului C.A.R. şi cu legile statului”. „Art.5 … – activitatea casei de ajutor reciproc este controlată de comisia de cenzori, de comitetul sindicatului şi de organele sindicale superioare”. Art.19 … c) o cotă de 2% pentru acoperirea cheltuielilor ce se efectuează pe plan central şi local pentru instruiri, şcolarizări, organizarea de schimburi de experienţă, îndrumare, control şi asigurarea imprimatelor specifice. Disponibilităţile băneşti rămase după acoperirea acestor cheltuieli reprezintă participarea caselor de ajutor reciproc la constituirea mijloacelor de investiţii ale Consiliului Central al U.G.S.R. destinate construirii de complexe sanatoriale, case de cultură, case de odihnă, cluburi şi altor investiţii cu caracter social-cultural”.
Urmărind menţiunile referitoare la casele de ajutor reciproc din toate statutele cadru ale sindicatelor, în perioada 1949 – 1989, se poate spune că activitatea caselor de ajutor reciproc a fost atent urmărită şi sindicatele au profitat din plin de fondurile acestora. Spre exemplificare: „Statutul-cadru al sindicatului, ediţia 1971, art.17. Comitetul sindicatului …. organizează casa de ajutor reciproc şi controlează activitatea comitetului ei de conducere”.
Dar, în toată perioada comunistă, casele de ajutor reciproc au rămas singurul sprijin pentru persoanele cu venituri modeste sau mici din România, câştigându-şi credibilitate în rândul populaţiei şi, chiar pe tot parcursul sistemului totalitar, evoluând ascendent.
Photo
Add a comment...
Wait while more posts are being loaded