Profile cover photo
Profile photo
Dr Catalin Ilie
59 followers -
Pentru că mi-am propus încă de la început să fiu unul dintre cei mai buni psihoterapeuți din România, voi face continu cursuri de formare și voi participa aproape la toate conferințele, simpozioanele și seminariile de specialitate pentru a putea fi tot timpul la curent cu noile metode, tehnici și modalități de abordare a problemelor cu care voi veniți în cabinet. Pentru că eu cred în oameni și pentru că eu știu că puterea noastră este nelimitată, doresc ca toate suferințele care sunt din ce în ce mai prezente în viața de zi cu zi să fie depășite cât mai repede. De aceea lucrez cu terapii de scurtă durată și cu rezultate rapide . Rezultatele anului 2011 au fost de 98,7% ( cazuri rezolvate) din problemele cu care pacienții au venit în cabinet. Specializarea mea este multiplă , astfel încât să am posibilitatea de a aborda problemele voastre cu multe metode și tehnici care să le rezolve într-un timp cât mai scurt.
Pentru că mi-am propus încă de la început să fiu unul dintre cei mai buni psihoterapeuți din România, voi face continu cursuri de formare și voi participa aproape la toate conferințele, simpozioanele și seminariile de specialitate pentru a putea fi tot timpul la curent cu noile metode, tehnici și modalități de abordare a problemelor cu care voi veniți în cabinet. Pentru că eu cred în oameni și pentru că eu știu că puterea noastră este nelimitată, doresc ca toate suferințele care sunt din ce în ce mai prezente în viața de zi cu zi să fie depășite cât mai repede. De aceea lucrez cu terapii de scurtă durată și cu rezultate rapide . Rezultatele anului 2011 au fost de 98,7% ( cazuri rezolvate) din problemele cu care pacienții au venit în cabinet. Specializarea mea este multiplă , astfel încât să am posibilitatea de a aborda problemele voastre cu multe metode și tehnici care să le rezolve într-un timp cât mai scurt.

59 followers
About
Posts

Post has attachment
De ce lumea îl alege pe Dumnezeu cu gura dar pe Satana prin acțiuni !
Am fost întrebat ce înseamnă sa fi un om bun!
Foarte greu sa răspunzi la o asemenea întrebare!
Sa încep de la copilărie ?
Sa încep cu ceea ce sunteți acum ?
Sa ma refer la viitor, adică la viitorul deja creat prin însăși imaginația voastra ?
Va dau un răspuns atât de simplu și astfel sa știți exact in fiecare clipa dacă sunteți...un OM BUN !
In fiecare acțiune pe care voi o faceți...ridicați capul spre cer și întrebați-l pe El dacă sunteți într-adevăr pe drumul cel bun!!!!!!!!!!!!
Știți...măcar că , cu gura îl slăviți...dacă veți face acest lucru sunt convins ca va veți gândi de 2 ori înainte de a acționa !
Astfel exista posibilitatea sa aflați ce fel de om sunteți !
Va dați seama?
Va dat seama ce simplu este sa afli cât de credincios ești ?
Dar...așa cum spuneam...azi...mulți slăvesc cu gura și mai puțin cu...sufletul!
De aceea...acțiunile oamenilor sunt pe măsura credinței!
Vedeți...făcând acest lucru vedeti și cât de mult va place ADEVARUL!
Astfel puteți afla și de ce nu aveți parte de IUBIRE !
Deci...implicit...de ce nu exista...FERICIRE!
Dar eu va tot zic și voi...nu și nu !
UNDE EXISTA DUMNEZEU EXISTA IUBIRE IAR UNDE ESTE IUBIRE...ESTE FERICIRE!
Întrebare se schimba atunci...de ce lumea îl alege pe Satan in locul lui Dumnezeu ?
Doar pentru ca va da voie sa faceți toate prostiile și mizeriile lumești!??
Tocmai le faceți !
Sunteți Fericiți ?
Atunci ce nu înțelegeți ???
Photo
Add a comment...

Post has attachment
De ce oamenii se simt goi pe dinăuntru !
Atunci când nu este IUBIRE...totul se dărâma, se împarte și se murdărește !
In astfel de suflete lipsite de IUBIRE se instalează...Tristețea!
Știți..! Totul începe de mici...de la primele greșeli ! Dar voi știți deja asta !
Atunci când IUBEȘTI ca la prima IUBIRE dar constați ca aceasta nu este IUBIRE!
Atunci sufletul se rupe in doua ...și...pornești la drum pe jumătate!
Intri apoi in relații cu jumătate dar nu ca jumătate!!!!
Și voi știți bine...tocmai ca alegeți un compromis...ca jumătatea se va înjumătățite și veți deveni un sfert !
După ce va tăiați casele in doua, împărțiți mașina, mobila, conturile și copii...VREȚI SA DAȚI LOVITURA SUPREMA!
Femeile sa ia pensia alimentara...și bărbații sa demonstrează ca ei...ei au găsit într-adevăr o femeie care sa ii întregească !
Stați liniștiti....și femeile găsesc pe cineva care sa va înlocuiască in pat...!
Dar...și unii și ceilalți...veți ajunge mai repede decât clipiți sa realizați ca alegerea voastra...este cea mai mare greșeala din viața voastra...chiar dacă la început amanta va sorbea cuvintele din gura, va mângâia și făcea sex cum nu făcea soția, sau chiar dacă amantul va aducea flori la început, va scria mesaje siropoase aceasta va ajunge...mai rău decât fostul soț!
Atunci sfertul se injumatateste dacă mai are ce sa se injumatateasca !
Și uite așa oamenii ajung sa fie...goi pe dinăuntru !!!
Dar...DACĂ CINEVA CU ADEVĂRAT M-AR ASCULTA SAU ÎNȚELEGE CE VA SPUN...și-ar da seama ca înainte de a fi goi pe dinăuntru ...OAMENII ERAU GOI PE DINAFARA...dar plini de lucruri inutile care dintr-o data...chiar dacă le-ar mai avea...NU AR MAI AVEA VALOARE!
Căci acolo unde nu este IUBIRE nimic nu mai contează !!!
Știți ce este cel mai rău ???
Ca voi știți ca am dereptate dar...va încăpățânați sa credeți ca poate...la”s că...știti voi mai bine!
DAR ȘTIȚI CA AM DREPTATE PENTRU CA EU NU VA SPUN DE LA MINE...DE ACEEA...DOARE!
Photo
Add a comment...

Post has attachment
Pentru că falsitatea pornește încă din scutec…!
De ce totul azi e fais???
Am trecut întâmplător pe lângă un loc în care era un botez…muzica era oprită, părinții stăteau jos pe scaun cu copilul în brațe, fotografii imortalizau momentul …și…!
Și au intrat ursitoarele!!!!!!!!!!!
Ursitoarele i-au urat copilului cele mai bune lucruri i-au prezis viitorl , l-au lăsat să aleagă obiecte dinntr-o tavă!
Are pentru ce au fost toate acestea???
Pentru ca mesesenii să de-a darul mai mare, ca părinții să stea liniștiți și să cradă că , copilil va aveau un viitor strălucit, să se respecte niște datini sau de dragul show off???
Mă întreb ce ar zice adevăratele ursitoare când vor vedea toate acestea???
Același lucru și la nuntă…"casă de piatră" dar ea este doar o cutie de carton frumos colorată în care să intre darul, nașul care umflă potul să dea mesenii cât mai mult, nașa care se culcă cu socrul și tânăra soție încercată de naș, mirele care suferă după ailantă, cumetrii, parangelii ,asezinate cu lăutarii care trebuie să înveselească atmosfera!
Ce o ice Isus când jurați în fața Lui să deveniți unul dar voi mai aveți o grămadă pe lângă voi???
La înmormântare când popa învârte masa se fac pomeni, vă cerniți, vă jeliți vă arătați dorul de mort dar în viața de zi cu zi abia vă vorbeați….!
Ce o ice dumnezeu care spune clar că este Dumnezeul celor vi nu a celor morți???
Vedeți…orice om care citește ceea ce am scris va fi supărat pe mine!
Dar dacă vedeți dincolo de cuvinte veți înțelege că nimeni nu vrea să accepte ADEVĂRUL!
Mai ușor ar fi dacă…v-ați declara păgâni, adică necredicioși, adică…puteți avea obiceiurile voastre inventate!
Însă…când copii aleg cale drogurilor pentru că părinții își dădeau cu oalele în cap într-o căsătorie “minunată"…nu vă mai mirați că ursitoarele au fost doar niște actrițe iar jurămintele din fața bisericilor au fost false pentru că în viața voastră nu a fost nici un DUMNEZEU deci pregătiți-vă să întâlniți cu adevărat mortea iar lumânările aprinse aici…nu vă vor aduce lumină în lumea cealaltă!!
Photo
Add a comment...

Post has attachment
Doamne!!!…UNDE SUNT CREDINCIOȘII ÎN VIAȚA DE ZI CU ZI???!
Despre o rugăciune care s-ar putea să vă bage într-o confuzie!
Când Isus a învățat ucenicii să se roage le-a spus să nu spună multe lucruri inutile și să repete la nesfârșit!
evident că pâinea nostră cea de toate zilele se transformă în …MULT…MULT MAI MULT!
Azi cred că însăși Tatăl nostru a ajuns o poezie recitată dar…neânțeleasă!
“…și ne ferească pe noi de cel rău!”
V-ați întrebat vreodată cine este cel rău???
Știți…vă place să vorbiți în citate smarte…”ești ceea ce mănânci”, “cine se aseamănă se adună” , trăiți ghidați de horoscoape” azi…aveți o zi tensionată dar veți rezolva problemele , vei întâlni o persoană pe care nu ai văzut-o de mult, etc.” vă duceți la cititori în stele , în zațul de cafea și la tot felul de descăntătoare însă vă feriți să RECUNOAȘTEȚI ADEVĂRUL!
Este atât de simplu!
DUMNEZEU NE-A CREAT CA PE NIȘTE DUMNEZEI …deci…TU EȘTI TOTUL ÎN ACEST UNIVERS!
Tot ceea ce faci, de la cum arunci țigara la semafor, cum lipești guma sub scaun, de la cum vorbești cu oamenii, comportamentul tău, gesturile tale…ARATĂ CINE EȘTI TU!
Uitați-vă la acțiunile voastre din viața de zi cu zi!
Îmi este greu să cred că nu înțelegeți cine este "cel rău…!”
Nimeni nu la văzut azi în carne și oase pe Satana și am să vă explic de ce…pentru că el intră…în oameni și acționează prin ei!
Același lucru face și Dumnezeu!
Dumnezeu ne-a lăsat libera alegere și voi...îi cereți să vă ajute!
DA VĂ AJUTĂ….DAR…!
Știți accidentele de mașină se întămplă la cei ce beau, merg cu viteză și fac depășiri de Fast and Furios, la drogați, la cei ce adorm la volan…!
Divorțurile apar la cei ce se înjură, se bat, nu se respectă, se înșeală și s-au mințit încă de la început….!
În pușcării ajung cei ce fură, mint, omoară…!
Mulți alți oameni fac aceste lucruri…mai rar sau de intensitate mai mică și…CU TOȚII ÎN RUGĂCIUNEA LOR ( pentru că toți sunteți credincioșoi de Paște sau de duminică) vă rugați să vă scape de” cel rău!”
Când clevetiți , bârfiți , înjurați, furați , înșelați, vă drogați….cine credeți că este “cel rău”
de aceea rugăciunea ar trebui să fie….
ȘI FEREASCĂ-NE DOOAMNE DE…NOI ÎNȘINE!
Photo
Add a comment...

Post has attachment
Un GPS setat…CĂTRE O VIAȚĂ FRUMOASĂ și o...lectura de Weekend!
Am cel mai tare GPS astfel că, călătoriile mele cu motocicleta devin o plăcere!
Nu te mai încurci pe drum, nu mai stai cu ochii spre indicatoare și astfel ai mai mult timp pentru a admira priveliștea!
Mai nou GPS-ul meu are o funcție absolut senzațională! Pentru că oamenii vor să facă călătorii fără destinații, pur și simplu GPS-ul te va ajuta…spunandu-i câți kilometri sau ore vrei să evadezi din cotidian…te lasă în pace să hoinărești și…când ajungi la jumătatea timpului sau distanței…te aduce pe drumul cel mai scurt sau ușor spre casă!
Tot GPS-ul te ajută să alegi rutele cele mai rapide, fără trafic,autostrăzi sau drumuri naționale, deci...un necesar in viața fiecăruia!
CU TOATE ACESTEA…MULȚI OAMENI AU AJUNS ÎN LACURI SAU ALTE DESTINAȚII ABSOLUT DIFERITE (vezi cazul domnei care a ajuns in danemarca)
O să râdeți și o să ziceți…” dacă au fost proști sau se gândeau în altă parte” și de ce nu…nu toate GPS-urile au o acuratețe bună!
DACĂ AȚI CITI PÂNĂ AICI...AVEȚI RĂBDARE SĂ ASCULTAȚI POVESTEA MEA!
Era intr-o duminica noaptea ora 00:00 la 60 de km de Budapesta...cerul era atât de întunecat și eram singur pe drum! Ora 12 a dat drumul tirurilor care au umplut autostrada dar și...la o ploaie rece care făcea ca motocicleta sa acvaplaneze obligându-ma sa merg doar cu 60 km/h ceea ce ma forțat sa ies de pe drum și sa setez GPS-ul către un hotel!
Acolo in sătucele din Ungaria pensiunile pentru ca in acel pustiu nu erau hoteluri...se închid la 11!!!
Ajuns intr-o stare in care frigul, umezeala combinate cu întunericul și faptul ca nu existau soluții sa creeze o stare de panica!
Am oprit GPS-ul pentru ca după nenumărate încercări nereușite de a găsi un adăpost era aproape in imposibilitatea de a funcționa fiind atât de ud !
Atunci am spus...”Doamne...a trecut ceva timp de când nu ți-am cerut ceva pentru mine!!! Ajuta-mă sa găsesc un hotel !“
In câteva minute in mijlocul câmpului a apărut un hotel!
Ciudat!!!
Un hotel de 4 stele păzit la intrare de...poliție!!!!!!!!!
Am coborât de pe motocicleta...m-am apropiat de intrare și am văzut...
Am crezut ca apa mi-a intrat in ochi și probabil...
MA MINȚEAM!
Am continuat sa merg pe covorul roșu și ...am ignorat semnul!
Pur și simplu refuzam sa cred asta!!!
Am udat toată Recepția...apa curgea de pe mine ca un robinet uitat deschis...îmi era frica...prețul...era...atât de redus in acea seara pentru un astfel de hotel!
Pe pereți erau pozele unor foarte celebrii actori, muzicieni și sportivi de top cazați de-a lungul timpurilor in acel hotel!
Recepționera îmi vorbea și ma trata...uimitor de frumos și am spus politicos ca sunt surprins de o asemenea primire in Ungaria!!!
ȘOC!!!
“Domnule Cătălin Ilie...nu sunteți in Ungaria!!!”
Nu am mai înțeles nimic din ce a urmat dacă sunt in Slovacia sau Slovenia ...ieșisem de doar 5 minute de pe autostrada!!!
Am dormit bine dar...mă ardea pielea!
Da! Putea fi de la faptul ca se detensiona de la frigul combinat cu apa rece sau dușul fierbinte sau chiar de la faptul ca am dat caldura la 28 grade!
Însă eu știam...!!!! ȘTIAM ADEVĂRUL!
Dimineața...mi sa confirmat!!!
Hotelul era...HOTELUL DIAVOLULUI...inscripționată și numit după toată gloria lui!
Era un mare Cazino, striptease club, bani și oameni de afaceri care se refugiau pentru momente plăcute și frumoase!
Dar...!!! GPS-ul meu este DUMNEZEU și El ma călăuzește in aceasta Viața !
Și dacă stau in gura și in casa ISPITEI și dacă dorm cu capul pe perina inscripționată cu furca și capul Satanei...DUMNEZEU VA AVEA GRIJA ȘI MA VA ADUCE IN SIGURANȚA DIN NOU ACASĂ CALAUZINDU-MI pașii in aceasta viața!
Niciodat nu ma va părăsi la rău pentru ca la bine...eu...SUNT DOAR IN SLUJBA LUI si ma rog...PENTRU BINELE ȘI SĂNĂTATEA ALTORA!
Ps: am căutat hotelul când am ajuns in România pe toate căile posibile...NICI ASTĂZI NU ȘTIU UNDE AM FOST!
Dar nici măcar nu mai contează!
Atâta timp cât GPS-ul meu este setat de Dumnezeu...cu siguranța voi beneficia de cele mai frumoase călătorii IN ACEASTA VIAȚĂ!
Photo
Add a comment...

Post has attachment
V-ați întrebat vreodată de ce oamenii caută să se înconjoare cu lucruri…materiale?
Este atât de simplu…căutați să …demonstrați!
Ce să demonstarți?
Să demonstrați că sunteți puternici, că sunteți plini de posibilități, că veți reuși în viață, că sunteți…plini de viață, că...puteți oferi o viață ușoară și plăcută celui care va sta alături!!!
Ceea ce nu demontrează însă toate aceste lucruri este că ești…OM!
Păi cum…un om care are de toate nu este...om?
NU! ATUNCI CÂND TOTUL DEVINE DOAR UN SHOW OFF!
În fuga după aceste lucruri materiale o să vă dați seama că nu este vorba de oameni care chiar au bani…ci dimpotrivă!
Vă aduceți aminte ce vă spuneam???
Primul lucru după care fuge un copil este un I FION…cu toate că celelalte telefoane fac același lucru cât despre tricouri care sunt inscriptionate cu un logo și sunt enorm de scumpe dar...sunt tot tricouri chinezești demonstrează doar ca ...eu am...deci îmi permit!
Ca și adolescent fuga după mașini “siglate” răsunător face ca aceștia să prefere pârciuri la mâna 3-a decât să ia orice mașină nouă dar…care “nu îl reprezintă” :)))
Tinerii căsătoriți dacă azi nu stau la…casă…nu sunt de comitet dar…sunt vânduți pe viață ratelor și datoriilor care îi îmbătrânesc prematur!
Și exemplele continuă …
Dar…hai să vă dau un exemplu care ar trebui sa confirme cel mai bine ceea ce spun:
Auzeam…”uită-te ce bună e asta ..ce silicoane are”!
Vă dați seama???
Realizați acum?
Adică esti bun…dacă ai silicoane sau dacă conduci porche…
Cât de grav este acest lucru!
Sa fi cineva pentru că...ai ceva!
De multe ori pentru acel ceva...oamenii își “ vând “ viața !
Aceasta acțiune va va face sa fiți “ oameni” in fata oamenilor dar...pierduți in fata lui Dumnezeu!
Mai știți ceva???
De multe ori acești “ oameni “ se arată la un moment dat in fata oamenilor cât de...neoameni sunt...și atunci ar trebui cu toții să itelegeti că....:
DEGEABA AI DE TOATE...DACĂ NU EȘTI OM!
Iar asta înseamnă că...:
Poți fi bună și fără sa ai...silicoane!
Poți fi deștept chiar dacă nu ai...funcții importante !
Poți fi un domn chiar dacă nu ai...mercedesu !
Poți fi bogat...fiind sărac!
Și ceea ce este cel mai important este ca...!!!!
IUBIREA ADEVARATA ESTE DOAR LA OAMENI ADEVĂRAȚI!
Pentru ca...IUBIREA...:
Nu o poți cumpara !
Nu o poți branduii !
Nu o poți păcăli dandu-te deștept!
Iar unde nu este IUBIRE...vai de casele pe care le aveți, de mașinile pe care le conduceti sau banii ce ii aveti la saltea sau in bănci...!


Photo
Add a comment...

Post has attachment
28 de ani și o viața plină de mulțumiri!
Da ! Atâta am împlinit azi…28 de ani iar cine mă cunoaște sau ma văzut călătorind în această viață știe și realizează acest lucru!
Ce este cel mai important în această călătorie?
CEEA CE LAȘI ÎN URMA TA ȘI…ÎNCOTRO TE ÎNDREPTI!
Doar astfel poți fi concentrat pe fiecare clipă din viața ta!
Nu, nu am să las “căși” pentru că...nu am, nu am să las mașini că nici de ăstea nu am…am scuter și motocicletă și am și... bicicletă dar a cam ruginit și credeți-mă … tot așa rugina și moliile vor devora și pe celelalte lucruri lumești!
Bani…nici atât! Băncile sau saltele mele pot confirma acest lucru și credeți-mă …de aia dorm atât de bine pentru că salteaua mea e dreptă iar dacă vre-o bancă va da faliment sau vine un nou colaps financiar…nu îmi este frică...nu am nimic de pierdut!
De la primul post scris pe FB și până astăzi am lăsat în urma mea lucruri și învățături pentru o viață de om iar cine ma urmărit...ȘTIE CA SUNT ACELAȘI!
De la ceea ce am realizat în cabinetul meu prin acțiunile și puterea Lui am primit mulțumescul pentru o viață de om de la toți cei care au fost ajutați!
Sărbătoresc???
DA…ÎN FIECARE ZI…PENTRU CĂ ÎN FIECARE ZI SUNT MÂNDRU, FERICIT ȘI ÎMPLINIT DE CEEA CE SUNT!
Sunt creația LUI și asta voi fi toată viața mea!
Mulțumesc pentru urări, felicitări, gândurile bune și vă rog să mi le transmiteți în fiecare zi pentru că...ceea ce dai primești astfel că vă invit să…
SĂ VĂ TRĂIȚI VIAȚA ASTFEL CA ÎN FIECARE ZI...SĂ FIE ZIUA VOASTRĂ!
La mulți ani tuturor..lipsiți de toate grijile și mizeriile lumești!
LA MULȚI ANI VIAȚĂ...CĂ TARE FRUMOASA EȘTI!!!

Photo
Add a comment...

Post has attachment
Responsabilitatea unei…VIEȚI!
Îmi este atât de greu să văd cum oamenii caută scuze, se agață de orice lucru minor astfel încât să delege greșelile altora.
În fiecare clipă sunteți supuși alegerii și parcă de fiecare dată alegeți tot mai greșit!
Sunt oameni care își recunosc greșelile dar…le repetă și sunt oameni care vâd că au greșit dar mândria și egoul îi face să spună “ e greșeala mea o duc până la capăt”!
Foarte greu oamenii se schimbă…aș putea să spun….aproape deloc!
Nimeni nu vă aduce PACE în casă dacă voi…nu vă veți aduce pace în suflet!
Nimeni nu vă va da SĂNĂTATE…dacă voi înșivă nu aveți grijă de voi!
Nimeni nu vă va scoate în față IUBIREA…dacă voi nu puteți să vă IUBIȚI pe voi !
VOI SUNTEȚI RESPONSABILI DE VIAȚA VOASTRĂ!
De aceea prin creația lui Dumnezeu vi sa lăsat…LIBERA ALEGERE!
CEA MAI IMPORTANTĂ PERSOANĂ ÎN ACEASTĂ VIAȚĂ….SUNTEȚI VOI!
Niciodată nu am să înțeleg cum reușitți să vă bateți joc , să vă delăsați , să vă compromiteți pe voi înșivă.
DA! PUTEȚI DA VINA PE ISPITĂ!
Dar știți ce va zice ispita???? Eu ți-am spus de la început…TU AI VRUT ASTA!
Curios dar chiar așa este…
Poți fuma dacă vrei dar…ești avertizat de la început de toate riscurile!
Poți să te droghezi dar…cu siguranță ști riscurile!
Poți curvi…nu mă îndoiesc că nu ști ce se întâmplă cu viața ta!
Poți fura , munci mai mult, etc, pentru mai mulți bani ca să AI mai multe bunuri , proprietăți, etc….dar cu siguranță ști riscurile!
Știți Satana la rugat pe Dumnezeu să ne cearnăp și…dacă Dumnezeu nu ne IUBIEA…cu siguranță vă închinați azi pe față altuia!
Dar…tocmai de aceea Dumnezeu vă iartă…însă …cât credeți că vă va ierta?
la un moment dat…va trebui să vă asumați responsabilitatea…ACESTEI VIEȚI!
Pe cine veți mai găsi vinovat de greșelile voastre?
Va spus ce e bine și nu ÎL ascultați, nu vă spune …iară nu e bine…
Ce păcat că nu înțelegeți aceste lucruri….!
Dar există speranță….cum cpuneți???
Speranța moare ultima!
Dar moare…! Acesta este crudul adevăr! MOARE!
Însă pentru cei ce au credință știu că în această viață…nimic nu moare!
ALEGEȚI VIAȚA…DAR FIȚI RESPONSABILI DE EA!
Photo
Add a comment...

Post has attachment
Voi sunteți cei care…VĂ FACEȚI VIAȚA GREA!
Despre mame de noră/ginerică…despre soacre!
Azi cu oricine vorbesc și se află în această situație spune cât de proști sau leneși sunt băieții care sau căsătorit fetele lor sau cât de curve și nesimțite sunt fetele cu care sau căsătorit băieții lor!
SĂ NE FIE FOARTE CLAR DE LA ÎNCEPUT…PROST ESTE CEL CARE STĂ ÎNTR-O ASTFEL DE RELAȚIE!!!
Știți…îmi este foarte greu să cred că un băiat care a crescut în armonie într-o familie fericită și plină de dragoste, cu pace în casă și multe bucurii se va căsători cu o…PANARAMĂ!
Îmi este absolut imposibil să cred că o fată care a crescut într-o familei în care tatăl își respecta soția, nu bea sau făăcea scandal, azi…se va căsători cu unul care jocă la păcănele, fumează marihuana “să se relaxeze” și din când în când îi mai trage și o bătaie ca să se stie cine este “bărbatul în casă”!
ACEST LUCRU NU ESTE POSIBIL!
Ceea ce este mai degrabă posibil ca ei să fi văzut toate aceste lucruri la voi, la părinți și…binențeles să creadă că…totul este normal și așa trebuie să fie…”cu bune și rele” :)))
Însă…voi știți bine cât de mult suferiți din lipsa IUBIRII din cauza tuturor compromisurilor pe care voi le acceptați …”de binele copiilor” și…VĂ DOARE ENORM ȘTIIND CĂ…COPII VOȘTRI VOR TRECE PRIN ACELEAȘI LUCRURI!
De aceea deveniți…SOACRE!
Indiferent ce soacră sunteți…mică,mare…deveniți niște scârbe înveninându-vă copii aducând război în casa lor în lupta pentru…”binele lor!”
Hai să vă spun ceva….înainte de a intra în casele altora….uitați-vă bine la viața voastră…ei doar vă copiază!
Nu vreau să mă dau mare, nu vreau să mă ridic,dar copilul mi-a spus…”tati…aș putea să fac sex dar…aștept să fie cineva deosebit, să simt că IUBESC”!
Nu pot garanta că nu va avea un eșec dar…cu siguranță nu va repeta greșelile pentru că a avut un model lângă el și la propriu și la figurat!
Deci…nu mai fiți poame acre căci viața voastră este mai tristă decât a lor și...înainte de a le da voi “sfaturi de viață’ poate este timpul să vă vindecați voi pe voi înșivă și să fiți cu adevărat un model în viața lor altfel veți auzi...TU EȘTI DE VINA!
Și...tare grea vă va fi viața când voi trăiți un compromis de o viața și vă vedeți copiii ca se pregătesc sa accepte și ei...compromisul!
Ma întreb atunci...cum credeți ca va vor asculta și înțelege???
Iar același lucru...îl vor transmite și ei la rândul lor...copiilor lor!
Istoria...se repetă și aschia...nu sare departe de trunchibpentru ca...sângele apa nu se face!
Asta...ca sa nu ziceți ca nu va dau și eu citate smarte!
Photo
Add a comment...

Post has attachment
Despre…!!!
Scriam acum cred vre-o 2 săptămâni despre…ce ar fi dacă azi ar apărea Isus printre voi!
În jocul imaginației am să sintetizez ceea ce am spus și anume râdeam de faptul că poliția probabil l-ar aresta că umblă într-un cearceaf și desculț pe stradă, tinerii ar râde s-au speria că a scăpat unul de la nebuni, ar apărea la știrile de la ora 5 iar voi credincioșii l-ați întreba…dar cine ești tu mă să ne judeci pe noi sau măcar fă-ne un semn să stim că ești TU!
Oameni buni tocmai aceste semne pe care le tot vreți arată necredința voastră!
Dar hai să simplific…Isus a fost…un OM…un Om care a vorbit despre IUBIRE și avertiza pe ceilalți oameni să creadă în Dumnezeu ascultând legile creației LUI!
Legi dealtfel foarte…SIMPLE ȘI UȘOARE!
HAI SĂ FACEM UN ALTFEL DE TEST!
Azi vă rog să vă imaginați că sunteți în trecut( și așa vă place regresia, hipnoza …ca să vedeți ce regi, prițese, cavaleri sau mai stiu eu ce ați fost în trecut), în trecut în anul lui Isus Cristos și…oricine ați fi voi în această regresie….vă întâlniți cu EL!
EL..știți bine…nu avea coroniță de aur deasupra capului, nu avea sandale de piele ca romanii, cu siguranță purta un cearceaf ponosit pe el și cred că și...mirosea!
Știți…nici nu cred că a fost frumos ca o vedetă rock cu părul Lui lung sau barba care nu era îngrijită la un BARBER FASHION STILE !
Slab, nemâncat, fără carte sau școală…deci cu siguranță nu prea știa să scrie sau să citească, apărut dintr-o familie săracă neânsemnată…
INDIFERENT CE AȚI FI FOST VOI ÎN LEGĂTURĂ CU EL...ȘI CHIAR VĂ DAU VOIE SĂ CREDEȚI CĂ AȚI FOST APOSTOLII LUI…puneți-vă o întrebare!!!!
Ați fi crezut voi în EL???
Ciudat dar OMUL ACESTA vorbea doar despre IUBIRE, PACE ȘI ÎNȚELEGERE și cu toate acestea oamenii se simțeau JUDECAȚI, ACUZAȚI!
De cine mă???
De “un nimeni” prin Ierusalim, Canna sau prin câteva sătuce prin care a reușit să umble EL???
Apostolii Lui nu au crezut în EL!
Mama Lui și frații Lui nu au crezut în EL!
VOI VREȚI SĂ SPUNEȚI CĂ ÎNTRADEVĂR CREDEȚI???
Îmi este frică că nu înțelegeți esența….Dumnezeu este bun doar când vă ajută să vă scoată din toate prostiile pe care le faceți și nu mai aveți scăpare și…SĂ VĂ LASE ÎN PACE CU POVEȘTILE LUI SĂ TRĂIȚI AȘA CUM ȘTIȚI VOI!
Știți…în biblie se vorbește despre…durerea Lui…despre faptul că îl durea că oamenii aleg un bandit, un hoț să fie eliberat, că mulțimea se lasă manipulată pentru o mână de mălai, pentru că regii judecă ( și acum vorbime de judecată!!!!…"eu sunt cel ce are puterea să te lase sau să îți ia viața spunea Pillat ”) despre popi care nu puteau accepta că cineva poate învăța mai bine ca ei despre Dumnezeu, despre oameni care omorau cu pietre curvele dar ei trăiau în preacurvie despre faptul că….
Despre faptul că…IUBIREA PROVOACĂ ATÂTA DURERE ÎNCÂT…oamenii….NU MAI SUNT OAMENI!
Vă rog să vă gândiți bine la acest lucru!
Pentru ca atunci...NU A FOST CREDINȚA...ma îndoiesc...CA ESTE ACUM!
Photo
Add a comment...
Wait while more posts are being loaded