Profile cover photo
Profile photo
Claudia Gican
720 followers -
Îmi cunosc atât de bine slăbiciunile încât le știe toată lumea.
Îmi cunosc atât de bine slăbiciunile încât le știe toată lumea.

720 followers
About
Posts

Post has shared content
septembrie a inceput bine ;)
1 septembrie a fost o zi pe sufletul meu căci am hoinărit singură pe munte.
Fraza de mai sus poate ține de una singură loc de jurnal, dar n-o să scăpați, sunt o povestitoare…

Post has attachment
Luiza Cristina Gican are 15 ani, iar peste câteva zile va face 16. Va „sărbători” la Roma, dar într-un spital oncologic, Bambino Gesù. A reușit prin OAMENII BUNI să ajungă acolo în timp record și, cu toate că nu e deloc ușor, iar primele zile par la fel de grele ca boala, va trebui să creadă și să credem cu toții în miracolele pe care doctorii și tehnologia le împlinesc acolo.

Post has shared content

Post has shared content
E vremea lor. Vremea să le admirați, să le fotografiați, să le lăsați și celor care vin după voi sau pur și simplu în plata naturii.
Pentru vază sunt florile cultivate.
Pentru competiții de genul „cine are buchetul mai mare”... mai bine stați acasă.

Sper finalul articolului găsiți câteva din florile protejate prin lege, priviți-le cu atenție și bucurați-vă ca de un mare secret de le veți întâlni. Un secret pe care îl veți păzi ca să le mai vedeți și la anul ❤️

#florideprimavara #floriocrotite

Post has attachment
Ce se mai întâmplă cu ia mea? După cum se vede deja, are chip și o jumătate de an de poveste, dar abia de-acum urmează minuțioase împunsături care să o lege, să o întregească, să așeze pe mine toate cele ce-am simțit, gândit, trudit, toate năravurile și virtuțile.

Post has attachment
E mai simplu când te întreabă cineva ;)

Post has attachment

Post has attachment
de anul trecut scriu la articolul asta :P

Post has attachment

Post has shared content
„M-am întins în cele de urmă cu totul pe iarbă. Era aspră, am simțit-o intrând în pielea capului, dar știu că dacă insiști îți cuibărești locul și-ntre pietre darămite pe iarbă. Peste mine, Miruna, râdea și încerca să culeagă câteva fire. Mâna îi pleca cu hotărâre din strânsoarea marsupiului, dar smulgerea se transforma într-o atingere fină, un soi de salut pe care numai bebelușii ar putea să-l explice. Soarele se juca de-a mai rămâi puțin pe muchia Doamnele. Se juca cu dorința mea de-a ne uita timpul, de-a trăi clipa aceea într-o lungă apăsare a tastei spațiu. Îl simțeam pe obraji, pe tâmple, pe pleoapele întredeschise, îl simțeam în tot corpul radiind din iarba caldă. Era atât de bine, atât de atât de atât… Apoi muchia s-a înălțat și-n umbra ei ne-am reluat coborârea cu soarele luminând aurit culmile dinainte-ne.”
#drumetie #babywearing #bucegi
Wait while more posts are being loaded