Profile cover photo
Profile photo
Andra Ciubotaru
115 followers -
journalist, PR, writer, daughter, sister, girlfriend, dreamer - andraciubotaru.ro
journalist, PR, writer, daughter, sister, girlfriend, dreamer - andraciubotaru.ro

115 followers
About
Andra's posts

Post has attachment

Post has attachment

Post has attachment
Trupa Vunk aduce „Înconjurul lumii” la Suceava, pe 23 martie. Prilej să depăn amintiri și să le fac recomandări. Am o invitație dublă la concert. O vreți?

Post has attachment
– Andruța? Uite, mi-a trimis cineva un filmuleț pe Facebook.
– Mami, l-a pus pe profilul lui, nu ți l-a trimis ție.
– Aha. Oricum, am făcut cum m-ai învățat tu.
– Ce-ai făcut?
– Am apăsat pe „îmi place” și după aia, când mi-a apărut opțiunea „nu-mi place”, am apăsat pe ea, ca să știe omul că nu mi-a plăcut filmulețul, altădată să nu mai pună.
Subiectul „Facebook” a intrat, mai nou, pe ordinea de zi în discuțiile mele cu mama. Am povestit pe blog cum a fost în tabăra ‪#‎parintilascoala‬ și ce pățanii a mai avut doamna Ciubotaru.
N-o să uit prea curând experiența asta. N-o să uit lacrimile de bucurie pe care le-am văzut în ochii părinților care și-au sunat copiii aflați departe de casă, pe Skype, de pe telefon. N-o să uit cum și-au dat telefoanele din mână-n mână, ca să se fudulească unii la alții cu fotografiile copiilor și-ale nepoților. N-o să-l uit pe tatăl care, la lecția despre Youtube, ne-a arătat tuturor filmulețe cu formația corală Sound, din care face parte și fiica lui. N-o să uit cum tropăia mărunțel lângă imaginea proiectată pe perete, de fiecare dată când ea intra în cadru: „Ea e, a treia din stânga, ea e fetița mea!”

Post has attachment
Pe Facebook, ca-n viața reală: oameni mulți și pestriți. Prietenia e o convenție nescrisă, de bun-simț: împreună, până când înclinațiile ne vor despărți. Nu ne plac năravurile altor utilizatori? Ne lepădăm de ei. Și ne tot lepădăm, și ne tot lepădăm, până ajungem să ne-nconjurăm numai de oameni după chipul și asemănarea noastră. Apoi, ne mirăm cum se poate să fi strâns Ponta atâtea voturi în turul I, când la noi, pe Facebook, toată lumea a votat cu Macovei. Cum se poate să-și fi înscris 90% dintre părinți copiii la ora de religie, când la noi, pe Facebook, n-a semnat nimeni cererea? Pe blog, 15 tipuri de oameni care există, chiar dacă nu-mi (mai) sunt prieteni pe Facebook:

Post has shared content

Post has attachment
Sunt câțiva ani buni de când am ieșit de pe băncile școlii. Nu am copii. Cu toate astea, sunt bombardată cu mesaje care mă-ndeamnă să multiplic cererea de înscriere la ora de religie și să-mi conving prietenii care au copii s-o semneze. Nu mă mai pot răcori de Purici, Buzdugani și Connectări sfătoși. Am prieteni asupra cărora profesorii pun presiuni să semneze cererea, chiar dacă nu vor să-și înscrie copiii la ora de religie. De ce atâta înverșunare?

În Suceava, orașul meu natal, s-a organizat ieri un marș pentru susținerea orei de religie, sub deviza „Religia în școală, prioritate națională”. Sute de participanți, îndeosebi preoți și oameni în vârstă, lozinci strigate la portavoce, pancarte, cântece bisericești, cruci, steaguri, copii cu icoane-n mâini. Dacă nu s-a interzis religia-n școli, de ce e nevoie să mărșăluim și să ne strofocăm? Am primit drept răspuns, de la unul dintre preoții militanți, un talmeș-balmeș despre sfinți, martiri, sirieni, comunism și despre cum Revoluția din 1989 a fost, de fapt, un fel de cruciadă.

Imagini de la marș, în articol, mulțumită fotografilor Andrei Petrea și Gicu Boboc.

Post has attachment
E plin internetul de oameni care le știu pe toate. Bine că s-a pogorât pronia cerească și-asupra mea și m-am pricopsit cu un atotștiutor printre prietenii de pe Facebook. Nu-l cunosc, dar nu contează. Important e că mă cunoaște el pe mine, mai bine decât mă cunosc eu însămi. Pe lângă faptul că e cunoscător, mai e și întruchiparea bunului samaritean. S-a gândit să-i dea mesaj lui Ted (care, ați ghicit, nici el nu-l cunoaște), ca să-l prevină că sunt nebună ca personajul lui Rosemund Pike, din Gone Girl. Cum o fi ajuns cunoscătorul bun samaritean la concluzia asta nu știm. Ne-am amuzat, am cugetat și-am ajuns la concluzia că are dreptate: sunt nebună. Poate nu chiar ca Amy din Gone Girl, da’ nițel sărită de pe fix sunt sigur. Sunt 13 semne care-o dovedesc. Am povestit pe blog.

Post has attachment
Astăzi, ar fi fost ziua bunicii Olga, singura bunică pe care-am cunoscut-o.

Nu exista femeie mai iscusită la țesut decât bunica pe-ntinderea a câteva sate. O chemau oamenii, din casă-n casă, să le-nvețe fetele să lege ițele la război. Mai strângea câțiva gologani, pe care-i dosea de bunicul, ca să le cumpere copiilor bomboane și napolitane de la Cooperativa din sat sau câte-o pereche de încălțări, să le poarte cu rândul, iarna, până la școală, cinci kilometri dus, cinci întors. Odată, a strâns bani și-a cumpărat un șifonier. Mare papară i-a mai tras bunicul atunci. A chemat copiii, i-a înșirat în fața dulapului și le-a spus: „Na, uitați-vă bine la el! De-amu, când v-o fi foame, să roadeți șifonierul!”

Pentru mine, era doar bunica sau „buni”, cum îmi plăcea s-o alint, și exista mai mult în vacanțele de vară, pe care mi le petreceam la ea, și-atunci doar ca să ne facă nouă, nepoților, gogoși cu magiun și să ne dea stingerea prea devreme, când era hârjoana mai în toi. I-am spus povestea, cât s-a mai păstrat din ea.

Post has attachment
Aseară, o sun pe mama să-i spun să intre pe Skype, că vrea s-o vadă fiică-sa aia mai mică, de la Cardiff:
- Nu pot. I-am dat laptopul unui băietuc, să-l șteargă.
- Cum adică să-l șteargă?
- Mi-a zis că mai trebuie șters din când în când, ca să nu se strice. Eu îl șterg în fiecare zi, cu șervețele și cu bețișoare de urechi, dar poate se pricepe el să-l șteargă mai bine. L-am întrebat dacă n-are el un arond în plus, să-mi pună și mie pe tastatură.
- Bun, păi, de ce nu intri de pe calculator? Apeși pe butonul mare de pe cutia gri de sub birou și după aia faci exact aceiași pași pe care i-ai fi făcut pe laptop. 
Jumătate de oră mai târziu, o sun din nou:
- Măi, Andruța, cred că s-a stricat calculatorul. Poate din cauză că n-a mai fost șters de mult timp. 
- Ce-ți apare pe ecran?
- Nimic. Cutia de sub birou huruie, dar ecranul e negru.
- Mama, ai apăsat pe butonul de la monitor?
- Nu. Te pomenești că trebuia?! Stai, să scot caiețelul cu instrucțiuni de la tine. Am apăsat pe butonel. S-a luminat ecranul. A apărut poza cu meri înfloriți. Mă conectez la internet, click și click. Au apărut două calculatoare acolo, jos. Clipocesc, o fi bine? Click și click pe iconița cu „S”. S-a deschis o fereastră albastră. Aoleu, mămică, mi s-a înnegrit parola! Vai de mine, ce mă fac?
- Cum, Doamne, iartă-mă, s-a înnegrit? 
- Dacă-ți spun! E îmbrăcată într-o peliculă neagră, smoală!
- N-are nimic, dă un click pe bulinuțele din parolă.
- S-a albit la loc. Apăs pe butonelul de „sign in”. Se învârte o rotiță. Am intrat, am intrat, gata!
În fotografie, mama, aseară, victorioasă, după vreo 20 de minute de căutat cu lumânarea „găurica pentru puța de la căști”, pe sub birou. Mă bate gândul s-o trimit la școală, în uniformă cu șorțuleț, cu codițe și pampoane. Am înscris-o pe http://www.orange.ro/parintilascoala/ Dacă scrieți și voi o povestioară amuzantă acolo, poate ne facem părinții colegi în tabăra ‪ #parintilascoala . Și-o să le dea extemporale, și-o să ne cheme la ședințe cu copiii, și-o să primim carnetele de note la semnat. :)
Photo
Wait while more posts are being loaded